Zona Bâlea

Lacul Balea

Acces zonă – Accesul în zona Bâlea este cel mai lesnicios, el făcându-se pe şoseaua 7C, denumită şi Transfăgărășan, şosea asfaltată ce urcă până la altitudinea de 2000m şi traversează masivul de la Nord la Sud. Venind din Nord, de la Bâlea Cascadă, putem urca pe marcaj dungă albastră pe muntele Vânătoarea lui Buteanu unde, la 1900m, întâlnim pe versantul estic Lacuțul Buteanu.

Punctul central al zonei este căldarea cu Lacul Bâlea, unde se găsesc numeroase posibilităţi de cazare.

Pornind spre Vest, pe traseul cu marcajul cruce roșie (1 oră), se poate trece în următoarea vale, într-un peisaj curat şi liniştit, unde vom admira Lacul Doamnei. Tot din căldarea Bâlei, urcând pe traseul cu marcajul triunghi albastru, spre Est, vom ajunge (cca. 1oră) într-o altă căldare, aflată la 2230 m, unde vom întâlni Lacul Capra, iar puțin mai jos, pe emisarul ce pleacă din el, Lacul Căprița.

Din acest loc, urcând spre Vest, pe traseul de creastă dungă roşie, intrăm în Căldărușa Lungă a Caprei și vom întâlni Lacul Paltinu.

De la Cabana Salvamont Pârâul Caprei, putem urca  pe valea următoare spre nord ,pe firul apei spre amonte, către Est, spre căldarea de sub Vârful Mesteacănu. În această căldare vom întâlni Lacul Hârtegu.

 

Din staţiunea Piscul Negru de pe Transfăgărășan, urcând pe traseul cruce galbenă spre Vest, vom ajunge pe Culmea Podeanu, de unde urmăm cărarea spre Sud marcată cu dungă albastră până ajungem în șaua de sub Vârful Marginea, la o intersecţie cu o cărare ce coboară spre Vest. În apropierea acestei intersecţii vom găsi Lacul Cerbului, la Nord de un perimetru cu multe stâne. Acest lac este alimentat din zăpezi și ploi.

 

Lacuri (altitudine):

8- Lacul Bâlea(2040m), 9- Lacul Doamnei (1860m), 10- Lacul Căprița (2228m), 11-Lacul Paltinu-(2200m), 12- Lacul Buteanu (1900m), 13- Lacul Hârtegu (2110m), 14- Lacul Cerbului (1865m)

Zona Balea - harta 1

Zona Balea – harta 1

4_zona balea _2

Zona Balea – harta 2